Brand Report | Homepage

Ivan Vrhel: „Nivelul local înalt de pregătire în IT și existența unor produse inovatoare pot amplifica potențialul de creștere în comerțul electronic din România”

0 Comments 🕔24.Apr 2017

Proprietarii magazinelor online se întâlnesc miercuri și joi la evenimentul premium de eCommerce, TeCOMM ce va avea loc la Radisson Blu Hotel din București. Pe parcursul celor două zile participanții vor pune accent pe trendurile în comerțul electronic, atragerea consumatorilor, creșterea vânzărilor sau extinderea pe piețele internaționale.

Peste 25 de speakeri din Statele Unite, Marea Britanie, Belgia sau Cehia vor susține prezentări, dezbateri și workshopuri. Ivan Vrhel, Head of Commercial Bank, Citi România va fi prezent săptămâna aceasta, între 26 și 27 aprilie, la TeCOMM București.

Ivan supervizează divizia comercială a Citi România oferind servicii financiare inovatoare companiilor pentru a le ajuta să se dezvolte în România și în străinatate. Care sunt greșelile magazinele online pe care le fac și cum poate domeniul bancar să susțină industria de eCommerce, ne prezintă Ivan în următorul interviu.

  1. Care sunt cele top 3 greșeli pe care magazinele online le fac în zilele noastre?

Ivan Vrhel: Din experiența Citi în susținerea companiilor care doresc să își dezvolte capabilitățile de comerț electronic și să își eficientizeze operațiunile financiare am observat diferite provocări comune cu care companiile se confruntă pe măsură ce se dezvoltă.

În primul rând, aș spune că am văzut companii care se extind rapid fără a avea procese fundamentale scalabile, pe care să se poată baza în continuare pe măsură ce cresc. Alteori, în faza de start-up a activităților lor de comerț electronic, companiile nu acordă suficientă atenție la integrarea platformelor cu sisteme de back-office și la automatizarea proceselor. De cele mai multe ori, acest lucru duce la o investiție subdimensionată în sistemele de bază, ce sunt esențiale pentru a poziționa corespunzător un magazin online pentru creștere. Acest fapt poate conduce în timp la o experiență nesatisfăcătoare în rândul clienților, la livrări întârziate sau la acumularea necorespunzătoare a stocurilor.

Deci, sfatul meu ar fi să vă gândiți foarte bine la nevoile funcționale ale magazinului online, la integrarea tuturor sistemelor, la soluțiile și caracteristicile care vă sunt necesare – cum ar fi implementarea unei soluții end-to-end pentru a maximiza eficiența, de la optimizarea colectării fondurilor la efectuarea automatizată a plăților. Și, foarte important, să aveți întotdeauna în vedere o soluție scalabilă.

În al doilea rând, este important pentru un magazin online să poată afișa prețurile în moneda cumpărătorului și, în consecință, să aibă capacitatea de a gestiona riscul valutar, deoarece fluctuațiile cursului de schimb valutar pot afecta negativ prețul bunurilor și serviciilor lor.

Și, în cele din urmă, cred că este foarte important pentru comercianții online să își cunoască foarte bine clienții pentru a putea  gestiona în mod eficient procesul operațional și relația cu aceștia.

  1. Cum pot companiile să investească financiar în extinderea afacerilor lor?

I.V.: În funcție de nevoile specifice ale afacerii online și de maturitatea sa, există două modalități principale de a accesa finanțare în vederea îndeplinirii obiectivelor companiei.

În cazul în care se dorește doar finanțarea capitalului de lucru, fără a avea în mod necesar ambiții foarte mari de expansiune și de dezvoltare, asociată cu o nevoie urgentă de capital, creditul bancar este probabil opțiunea cea mai accesibilă. Capitalul de lucru și alte împrumuturi pe termen scurt pot fi finanțate printr-o facilitate “revolving”. Acest lucru permite retrageri și rambursări multiple în cadrul unui anumit plafon stabilit, iar dobânda este percepută numai la porțiunea utilizată.

Când vorbim despre finanțarea bancară, există cu siguranță o ofertă vastă pe piață pentru jucătorii de orice fel sau dimensiune. Noi, la Citi, oferim o combinație între experiența financiară globală acumulată în peste 100 de țări și experiența locală, fapt ce asigură un avantaj competitiv important companiilor care doresc să se extindă în afara granițelor României. Prezența noastră internațională și produsele oferite vin în întâmpinarea nevoilor companiilor care se extind atât pe plan intern cât și extern.

În mod alternativ, în cazul în care se dorește accesarea unui capital mai mare, cu scopul de a crește la nivel național sau chiar de a face afaceri la nivel mondial, pentru a dezvolta semnificativ produsele sau capacitatea de producție, business-urile online se pot uita, de asemenea, și la alternativa finanțării printr-o emisiune de acțiuni. Am observat că acest tip de finanțare a crescut în popularitate, în special în anumite industrii, cum ar fi start-up-urile din sectorul tehnologic sau companiile cu aspirații globale.

  1. Care sunt principalele caracteristici pe care magazinele online trebuie să le aibă ca să fie eligibile pentru o investiție financiară?

I.V.: În ceea ce privește segmentul de clienți din industria e-commerce căruia ne adresăm, căutăm să sprijinim afacerile online mature, printr-un pachet de soluții care se adresează nevoilor de administrare a fluxului de numerar, a expunerii valutare și a aspirațiilor de expansiune internațională. Prin portofoliul nostru de produse și servicii și valorificând experiența globală vastă, ne dorim să ajutăm întreprinderile mici și mijlocii să valorifice noile tendințe din piață pentru succesul lor pe termen lung.

România este subdezvoltată în ceea ce privește expansiunea internațională a companiilor locale din industria e-commerce. Cu toate acestea, cred că nivelul local înalt de pregătire în domeniul IT și existența unor produse inovatoare și scalabile pot amplifica potențialul de creștere aici, iar Citi este poziționată corespunzător pentru a sprijini această creștere.

  1. Care sunt trendurile viitoare din economie în privința businessurilor online?

I.V.: În primul rând, cred că vom vedea o schimbare tot mai mare nu numai în ce se vinde online, dar și în modul în care se vinde. Și aici mă refer la mai multe aspecte, cum ar fi: partea de prezentare și packaging a produselor; integrarea și automatizarea operațiunilor financiare; creșterea în importanță a afișării prețurilor în moneda locală a clientului; capacitatea de a oferi bonusuri sau promoții; o politică prietenoasă de returnare a produselor, precum și accentul tot mai mare pe oferirea de flexibilitate utilizatorilor.

Tot mai mulți clienți doresc să aibă o paletă mai largă de opțiuni de livrare și de plată, precum și mai multe modalități în care pot accesa platforma online, fie de pe desktop, mobil sau tabletă. În 2016, tranzacțiile comerciale de pe mobil au cunoscut o creștere de aproape 50% în mai multe țări și, cel mai probabil, 2017 va fi anul în care mobilul va fi folosit mai mult pentru e-commerce decat desktop-ul sau tableta.

Vedem, de asemenea, o atenție din ce în ce mai mare a comercianților online către utilizatorii recurenți. Studiile arată că probabilitatea de a vinde unui client existent este mult mai mare decât de a vinde unui client potențial și, de asemenea, că atragerea unui nou client poate costa de cinci ori mai mult decât păstrarea unuia existent. De aceea, companiile trebuie să acorde o atenție chiar mai mare retenției decât achiziției.

Inteligența artificială și „Big Data” ne pot ajuta să înțelegem mai bine modalitățile de aplicare a tendințelor și modelelor. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, apare un nou set de riscuri, pe care companiile din industria de e-commerce trebuie să le prioritizeze pentru a se proteja atât pe ei înșiși cât și pe clienții lor, pentru a evita potențialele prejudicii financiare și reputaționale. Eu cred că securitatea cibernetică vă continua să crească în importanță și că vom vedea investiții în consolidarea tehnologiilor de securitate a platformelor online.

Companiile care înțeleg aportul pe care conferința de eCommerce îl are în dezvoltarea mediului de business online şi care susţin evenimentul sunt:

Powered by: Emag Marketplace

Parteneri: Citi, Exponea, ASUS, IAgency, Mediatel Group, Retargeting.biz, Hostvision, Proclick, ContentSpeed, DWF, Profitshare, Muehle, Mihai Șoșa, Edenred, IQOS, Kardex

Recommended Payment Processor: Netopia mobilPay

Susţinut de: Mready, MxHost, Conectoo, Mobila Dalin

Official Car: Midocar

Similar Articles

Expertiza specialiștilor internaționali, prezentată la TeCOMM București. Cum rămâi competitiv în comerțul electronic?

Expertiza specialiștilor internaționali, prezentată la TeCOMM București. Cum rămâi competitiv în comerțul electronic? 0

Peste 250 de profesioniști în eCommerce, atât din țară cât și din străinătate, au participat

5 concluzii de la TeCOMM eCommerce Conference&Expo București 2017

5 concluzii de la TeCOMM eCommerce Conference&Expo București 2017 0

Profesioniștii din culisele dezvoltării unor brandurilor internaționale și naționale precum Reebook, TESCO, eMAG, CitiBank, Exponea,

Cele mai mari magazine online prezente în această săptămână  la TeCOMM București

Cele mai mari magazine online prezente în această săptămână la TeCOMM București 0

Peste 200 de experți în comerțul electronic din România și străinătate își dau întâlnire între

Ultimele înscrieri la evenimentul premium de eCommerce TeCOMM București

Ultimele înscrieri la evenimentul premium de eCommerce TeCOMM București 0

Peste 200 de experți în comerțul electronic din România și străinătate își dau întâlnire între

Nick Lansley. Strategii si viziune in eCommerce

Nick Lansley. Strategii si viziune in eCommerce 0

Nick Lansley a lucrat la una dintre cele mai mari companii din Marea Britanie, Tesco,

No Comments

No Comments Yet!

No one have left a comment for this post yet!

Write a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box