Brand Report | Homepage

Vânzările iPhone-urilor au crescut profitul Apple până la $10,2 miliarde în primele 3 luni din an

0 Comments 🕔24.Apr 2014

66% din profitul pentru începutul anului 2014 provin din vânzările internaţionale. Acţiunile şi-au crescut valoarea cu 15%, iar veniturile companiei s-au ridicat la peste $45 de miliarde doar în primele trei luni din 2014.

Am obţinut $13,5 miliarde din operaţiuni şi aproape $21 de miliarde pentru acţionari prin intermediul dividendelor şi vânzări de acţiuni la începutul lunii martie. Bugetul va suplimenta programul nostru de recompensare a acţionarilor prin răscumpărare de acţiuni cu finanţări de până la $ 66 miliarde.

A declarat în comunicatul de presă ofiţerul-şef financiar Apple Peter Oppenheimer.

În primele 3 luni din 2014 s-au vândut peste 43,7 milioane de iPhone-uri, cu o creştere considerabilă faţă de acceaşi perioadă din anul trecut, când s-au vândut peste 37,4 milioane de unităţi, potrivit Mediafax.

iphoneSursă foto: applegazette.com

Reprezentanţii Apple estimează că până în al treilea trimiestru financiar profitul companiei se va ridica până la $ 38 de miliarde, cheltuieli de operare de până la $ 4,5 miliarde şi alte venituri în valoare de $ 200 de milioane.

Potrivit sursei citate, angajaţii Apple pregătesc lansarea unui model iPhone cu ecran mai mare şi un smartwatch.

Similar Articles

Știi ce gândesc clienții tăi? Trucuri psihologice despre cum să vinzi mai mult online

Știi ce gândesc clienții tăi? Trucuri psihologice despre cum să vinzi mai mult online 0

Ciprian Şoleriu este fondatorul conversionacademy.eu, un loc unde antreprenori şi specialişti în marketing pot găsi

TeCOMM București 2015: Ancore psihologice și despre cum să generezi vânzări online 0

„Mă surprinde că nu este exploatată la maximum educarea pieţei. Proprietarii de magazine îşi fac

Vineri incepe Targul de Turism Touristica! Din Maramureş în Antartica, ai reduceri de 55% la vacante!

Vineri incepe Targul de Turism Touristica! Din Maramureş în Antartica, ai reduceri de 55% la vacante! 0

Nici nu a venit bine primăvara, însă visezi la vacanţa de vară? Târgul de Turism

Despre cum să ai succes în online: Interviu cu Maik Metzen, speaker la TeCOMM Bucureşti 7-8 Mai

Despre cum să ai succes în online: Interviu cu Maik Metzen, speaker la TeCOMM Bucureşti 7-8 Mai 0

Fondatorii magazinelor online ar trebui să fie experţi în domeniul lor, să aibă foarte multe

Despre tendinte in HR cu reprezentantii BNR, Urgent Cargus, IBM si Artwin la HR Summit Cluj Napoca!

Despre tendinte in HR cu reprezentantii BNR, Urgent Cargus, IBM si Artwin la HR Summit Cluj Napoca! 0

Saptamana viitoare, pe 26 si 27 martie, HR Summit- cel mai asteptat eveniment de resurse

No Comments

No Comments Yet!

No one have left a comment for this post yet!

Write a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Please type the characters of this captcha image in the input box

Please type the characters of this captcha image in the input box

BrandReport On-Site

Doru Dinu (Dale Carnegie Romania) @ HR Summit Timisoara, mai 2914

 

Iulian Padurariu @ HR Summit Timisoara, mai 2014

 

Sergiu Negut @ HR Summit Timisoara, mai 2014

   

ARHIVA VIDEO

 

CURS VALUTAR BNR

NEWSLETTER

Înscrie-te la newsletter-ul BrandReport.ro ca să primeşti zilnic informaţiile de business care contează.

More in Companii, Ultima ora
tetarom-1
S-a semnat al 4-lea contract pentru parcul industrial Tetarom din Cluj

Consiliul Judeţean a semnat contractul de construire pentru al 4-lea parc din zona industrială Tetarom. Investiţia este în valoare de...

Close